Pe verdea margine de șanț
Creștea măceșul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danț.
Întâi pătrunse printre foi,
Și le șopti cu voce lină,
De dorul lui le spuse-apoi,
Și suspină — cum se suspină...
Și suspină — cum se suspină...
Albeața lor de trandafiri
Zâmbind prin roua primăverei,
La mângâierile-adierei
A tresărit cu dulci simțiri.
Păreau naluci de carnaval
Cum se mișcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate.
De vântul serii sărutate.
Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunei,
S-au dat în brațele minciunei.
Și rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul tainic le șoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ș-un valț nebun le învârtea,
Un valț din ce în ce mai tare,
Un valț din ce în ce mai tare