Atârnă cerul, de sus pământul
De sub rădăcini, agățat de glie,
În funie dreaptă întinsă-i zarea
Și prinde-n colț de cer văzduhul.
Îndreptat e ne-rostitul de necrezut,
Descătușat e ne-vorbitul dăscălit,
...departe de tot...
Acolo unde înțelepții se așează
La veacul de somn.
În urmă și-a urmat chemarea
În umbră i-a fost mereu zarea.
...departe de tot...
Acolo unde toate gândurile mor...
Să lăsăm cuvântul să doarmă ...
Lipsind de vorbe, mută-i mintea,
Senină-i fruntea...
Gânduri curg, și acoperă lumea,
Ghem de fire înnodate,
Se în-coardă și a-coardă
În tot ce-i fals și nu vibrează.
Când făcutul nefăcut,
Ce-a trecut prin netrecut
A zăcut și-a petrecut
Prin făr' de loc,
În făr' de vreme...
Ochii încețoșați și tulburi,
De-o mare de semne,
Ce-n van presară înfățișare,
Înecând privirea
Și-nrobind vederea
De a sa lucire.
Să lăsăm cuvânt să doarmă,
Oblojindu-și lumea-i surdă...
Îndărăt de oarbe semne
Rânduiască peste timpuri
Cu tâlc rostit și tăinuit,
Iscălit în chemări de veghe
Până-n cea din urma moarte.