Către șipotul de piatră, dîn pădure deasă, deasă șî întunecoasă
Plecă dimineață, pe rouă, pe ceață, pe rouă nepăscută
Cu roua-n picioare, cu ceața-n spinare
Opșpe suliți pîn-n apus
Sus la naltul cerului, la razele soarelui, 'n revărsatul zorilor
La greu coborâș, verde aluniș, galbăn păltiniș
Foaie de mugur de stânjen eu îs baci aci la munte
Când răsare mândrul soare ies cu turma pe răzoare
Când răsare mândra lună zic, codrului noapte bună
Șî mă leagănă frunza, șî m-adoarme lin doina
Șî mă leagănă gându', șî m-adoarme fluieru'
Mândra mătrăgună, iarbă-a pădurii, floarea pădurii, lasă-mă să te culeg
Sub clarul lunii, 'n mijlocul pădurii, din grădina Dânselor
La mijloc de noapte deasă, luna singură descoasă, vraja singură să iasă
Stăpânele ale vântului, Dușmanele ale pământului
Stați în urma mea, calea de mi-i da, vraja de la sine se făcea
Pe nalt vârf de măgură, ceață șî negură
De jos, jos din vale, până hăt... în zare...
Șî din munte-n munte, șî din plai în plai, până-n piatră-n piatră
[Munții cu râșii, codrii cu urșii, măgurile cu fiarele, bîtcele cu ciutele
Stâncile cu vulpile, dumbrăvi cu izvoarele, tăți adânc priveau... șî se minunau.]
În vânturi șî-n volburi, din vânturi aruncat, șî trimes, în puțul cu jgheab
Să măsoare pământu', pământu' cu umbletu', șî cerul cu cugetul
Șî pre calea rătăciților, înspre Ursul Mare... 'n Țara de Sus
Cerul megieș, sfătoșenia grăiește
[Codrul se cutremura, ulmi șî brazi se clătina, f*gi șî paltini se pleca
Fruntea de i-o răcorea, mâna de i-o săruta șî cu freamăt de-l plângea.]
Să măsoare pământu, pământu cu umbletu, șî cerul cu fulgerul
În crângul cerului, din sorbul pământului
Zău!
P-un drum în desiș, la vechi aluniș
La picior de munte, pe dealuri mărunte
Prin plaiuri tăcute, de vânturi bătute
Noaptea-n codrii mă apucă, codrilor le sunt nălucă
Năluca purtată, dîn vechi vremi uitată
Verde mugur brad de munte, pe dealuri mărunte
Cu plaiuri tăcute, de vânturi suflate șî dă ploi udate
Nedei șî sîntilii, iată, între munți șî deal, glas năvalnic greu răsună, dîn văzduh
Pretutindeni 'ncet se adună, la foc; de sub clar de lună!
Horă aprigă se încinge, munților îi ție chinge, și unesc, și-n țara asta, ce de dincolo o trec
Tîrg de dat. De dând dai, muntelui pe loc te tai. Îi-ești!