Cînd zorile se varsă În față-mi se întinde zarea Un fir de cer văzduhul Un soi de nor mi-e starea Soarele-i spin, spinu-i destin Sădesc un pom, din ram de soare roditoare Soare sur mă luminează Soare sec mă-ngălbenește Lume nelumită, de dor pustiită Nor de dor în om de pom Cer mister, mister din ochi de cer Ce prin pământ se cern Văile și apele, munții și pădurile Mister de-adînc de cer Din cer, trei rădăcini răsar din nori, coboară Și în pămînt, trei crengi se-mpămîntenesc Și atunci… ce-a fost Din cer mândru, lucios Om mare, vânjos Arbore întors pe dos Din firul luminii prins-a rădăcină Om și arbore ales, pe-o cădere lină Semne, tălmăciri, s-aprind de înțeles Foc de rouă, fulger din spini Cu limbă de moarte Pe-o culme de nor Înarborat mă-ntorc Și Om, și Pom