Tudor Gheorghe - Niciodată toamna lyrics

Published

0 201 0

Tudor Gheorghe - Niciodată toamna lyrics

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă Sufletului nostru bucuros de moarte. Palid așternut e câmpul de mătasă. Norilor copacii le urzesc brocarte. Casele-nșirate ca niște ulcele De vin învechit pe fundul lor de lut, Stau pe țărmu-albastru-al râului de soare, Din mocirla cărui aur am băut. Păsările negre suie spre apus Ca frunza bolnavă-a carpenului sur Ce se desfrunzește, scuturând în sus, Foile-n azur. Cine vrea să plângă, cine să jelească Vie să asculte-ndemnul nențeles, Și cu ochii-n facla plopilor cerească Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes.