DOC (Vlad Munteanu) - Mamashi Tata lyrics

Published

0 290 0

DOC (Vlad Munteanu) - Mamashi Tata lyrics

[Intro] *sunete dintr-un film japonez* [Strofa 1: Doc] La vest de Tokyo e o prefectura, Yamanashi Face primii pasi in lume Akihito Kobaiashi Dotat cu o minte ascutita lamele lui Musashi Avida de a sti cate in luna si in stele ca maiasii Tatal sau bilionar, Forbes top 10 mondial Om cordial, vedea familia ca nucleu primordial Asta doar pana a acceptat un post guvernamental In numele binelui fundamental, fugea in mental Cand voia sa-si vada fiul sau deschide PC-ul Webcam-ul, zambea trist vazandu-si dormind copilul Caci odata cu moartea sotiei sale i s-a rupt filmul El e singurul sau stimul, privindu-l isi regleaza ritmul Dar Akihito e singur in casa printre servitori Nu vrea deloc sa iasa, are ca prieten un calculator Nu-i place sa se joace, extrage informatii sparge Barierele varstei nu ca ar vrea sa se remarce Dar vrea auto pe cineva care sa nu moara Dintr-o boala in faza terminala Ca mama sa cand el era la scoala De-atunci s-a inchis in el Focul intern s-a stins, e ger Noapte de noapte plange aruncand pumnul strans spre cer Ce-i cert e ca la 16 ani a creeat primul robot Coerent in miscari, inteligent, biped, nu pot Descrie 1% din a sa calma bucurie Dar a doua zi cand telefonul suna in sufragerie [Break] *telefonul suna* Buna ziua, Akihito Kobaiashi? Imi pare rau sa va anunt ca tatal dumneavoastra a murit intr-un accident de masina [Strofa 2: Doc] Avea 30 de ani si un suflet rece Muncea din greu, nu simtea cand timpul trece Nu stia ce inseamna a petrece, erau zece Ani de cand si-a concediat staff-ul Manca cand apuca prin toata casa domnea praful Insa la subsol, in al sau imens laborator Toate erau la locul lor, incarca ultimul protocol E nerabdator, vrea sa vorbeasca cu ei El insasi e creator deasupra oricaror Dumnezei A replicat sistemul tegumentar, cerebral Tiparul vocal, implementase si repertoriul gestic al Celor doi, ii vor incalzi inima rece sloi Ca de la zece ani plange intrebandu-se "De ce noi?" Sistemul se initializeaza, 100 de procente, mama-i treaza Tata la fel, el nu stie daca viseaza Si daca viseaza sigur nu vrea sa se trezeasca Doua zile i-a privit gura casca, a indraznit sa se ciupeasca Dar mama-l intreaba ce ar vrea sa-i gateasca Tata ar deschide o sticla de vin, vrea sa sarbatoreasca El e cuprins pe deplin de o fericire nebuneasca Dar nu poate s-o arate sau s-o marturiseasca Pleaca de acasa cu o plasa Dupa vin si alte chestii de pus pe masa Cerul plin de stele, incearca sa-si aminteasca De cand n-a mai stat direct sub el D-aia nu-l vede pe cel ce vine direct spre el Inarmat cu un tub de fier [Outro: Doc] *sunete de fier lovit* Mama si Tata il priveau rece de dupa geamuri, mirat A uitat scriptul "Dragoste" nu merge compilat Incearca sa il scrie ca de cand era un copilas Dar orice copil se pierde in tehnologie daca il lasi