Încă puțin, încă puțină lumină
Mai e timp de un cântec, sticla e încă plină
Orașul și noaptea dansează afară
Dar în rochia serii, noaptea moare fecioară
Acum că ne știm, o să plec ultimul pentru ultima oară
O să plec vinovat și e noapte afară
O dorință difuză, o chemare neclară
Obrazul meu mângâiat de o mână murdară
Cimitirele-s goale, lumea largă e plină
Dar mai stai doar puțin, sunt încă ud de benzină
O greșeală voită, o mireasă grăbită
Se lungește în flăcări și se cere iubită
Mișcările ei - evanghelii abrupte
Mirosul ei moale de degete rupte
Arătând spre nicăieri în mod special
Adică spre acas'
Noapte de nepătruns, m-ai chemat și ți-am răspuns
Noapte de nepătruns, am venit și te-ai ascuns
Noapte de nepătruns, m-ai chemat doar să văd
Măcelarul senil înjurând preoteasa
Și văduve blânde mâncându-mi mireasa
La vecernia de joi un cântec nou printre noi
Și muzică în cântece
Și muzică în cântece
Noapte de nepătruns, m-ai chemat și ți-am răspuns
Noapte de nepătruns, am venit și te-ai ascuns