Eu care voiam într-una alt şi alt pahar,
Eu care-mi spuneam prea lesne povestea într-un bar,
Abia când s-a terminat și șprițul și nu mai aveam ce bea,
M-am îndrăgostit numai de ea.
Eu care plecam acasă c-un surâs formal,
Niște domni mi-au spus acelaşi monolog ban*l,
Am plecat, am zis: f** yourself, dar n-a fost aşa,
Mă gândeam numai la ea.
Simt ca fără ea nu pot respira,
Masa e pustie fără ea.
Ce-aş putea eu să mai beau acum,
Aş da orice s-o mai întorc din drum.
Am zărit-o pe tejghea pentr-o clipă doar,
N-aveam bani, n-aveam nici listă, era în zadar,
Ea m-aştepta aburindă, privea din frigider,
Să vină-un prieten atât mai pot să sper.
A trecut atâta vreme de când s-a terminat,
Dar abia acum mi-e dragă cu adevărat,
Acum când locuieşte doar, doar la mine-n gând,
O iubesc mai mult decât oricând.
Simt ca fără ea nu pot respira,
Tejgheaua e pustie fără ea.
Ce-aş putea eu să mai beau acum,
Aş da orice s-o mai întorc din drum.
Zi, bre!
Simt ca fără ea nu pot respira,
Tejgheaua e pustie fără ea.
Ce-aş putea eu să mai beau acum,
Aş da orice s-o mai întorc din drum.