Sur, semeț, ca o piază tăcută, vechi străjer al țării de sus Cu aripa lină, clonț de oțel, străbate zarea un șoim în văzduh. De sus veghează nemărginirea, orizonturi de om nepătrunse În nori zăbovește furtună sau soare, iar ochii lui văd taine ascunse. Câți ani au trecut și câți s-or mai scurge peste meleaguri de vrăji și de vis Pământul azi verde stropit fuse cu sânge, pătat de-ai noștri buni, pentru patrie au ucis. Șoim în văzduh, frate-naripat, du-mi amintirea departe Să nu mor niciodat' De cei ce m-au cunoscut, în inimi nu m-or uita Șoim voi fi și eu, cu tine voi zbura. Mai rece curge acum toamna, apusurile sunt tot mai lungi și triste În coșuri trâmbe de fum se înalță, prin văi cad copaci sub barde-ascuțite Se simte frigul iernii ce vine când codrul pare mort și-nghețat Un șoim e-n vazduh, sau poate sunt eu, strajă sub nouri, de nouri purtat. Șoim în văzduh, frate-naripat, du-mi amintirea departe Să nu mor niciodat' De cei ce m-au cunoscut, în inimi nu m-or uita Șoim voi fi și eu, cu tine voi zbura.